Părintele Necula a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala din Onești

Părintele Necula a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala din Onești

Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului a fost sărbătorit la Onești cu sporită bucurie prilejuită de prezența în mijlocul credincioșilor de aici a părintelui Constantin Necula, conferențiar în cadrul Facultății de Teologie “Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.

Ziua sărbătorii a debutat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim sub protia Părintelui Necula în Catedrala “Pogorârea Sfântului Duh” din Onești, alături de părintele inspector eparhial Ilarion Mâță și preoții slujitori ai catedralei.

Din mulțimea de credincioși prezentă la slujbă s-au distins numeroși copii, spre bucuria oaspetelui care i-a apreciat în mod deosebit, asimilându-i în cuvântul de învățătură despre prunca Maria, adusă astăzi la Templu.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele profesor a fost felicitat de părintele Protopop Ioan Bârgăoanu și de către toți cei prezenți cu ocazia împlinirii a 25 de ani de slujire a Bisericii din treapta de preot, mulțumindu-i că a ales să-și petreacă această zi în mijlocul lor, oferindu-i florile recunoștinței și daruri din partea Ierarhului.

Spre cinstirea Maicii Domnului și a Nașterii Dumnezeiescului Prunc, întâlnirea de la biserică s-a încheiat în cântec de colinde.

Pr. Alexandru Pânzaru